Fascinanta lume a insectelor
Interviu cu un entomolog

Interviu realizat de Adina Rosetti

Ştiai că puricele este unul dintre cei mai buni săritori din lumea animală? Dar că mai mult de jumătate din organismele vii de pe Terra sunt insecte? Ei bine, un entomolog (vei afla mai jos ce înseamnă exact) ştie toate aceste lucruri şi multe altele! Mihai Stănescu lucrează la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi s-a ocupat, printre altele, de o expoziţie foarte frumoasă de fluturi tropicali vii, pe care o poţi vizita până în septembrie. Am fost curioasă să aflu cum au ajuns fluturii la muzeu şi care e povestea colecţiilor de insecte a muzeului, colecţie pe care sigur ai văzut-o. Şi, pentru că în copilărie am avut o încercare nereuşită de a-mi face un insectar într-o vacanţă de vara, m-am gândit să cer acum sfatul specialistului în această privinţă.

image4.jpegBună ziua, mai întâi şi mai întâi aş vrea să ştiu cu ce se ocupă un entomolog.

Entomologia este ramura zoologiei care se ocupă cu studiul celui mai numeros grup de nevertebrate terestre, insectele. Numele acestei discipline provine din limba greacă (entonom = insectă + logos = studiu). Entomologii au, deci, privilegiul de a se ocupa cu studiul insectelor, cel mai numeros grup de nevertebrate terestre.

Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru insecte ?

Încă din timpul primului an de facultate am fost fascinat de succesul evolutiv al grupului sistematic ce cuprinde insectele. Este bine de precizat că insectele, care sunt grup sistematic cu rang de clasă, depăşesc cu mult vertebratele, grup sistematic cu rang de încrengătură (deci superior clasei) . În prezent se cunosc circa 1 milion de specii de insecte, astfel că aceste mici vieţuitoare reprezintă mai mult de jumătate din totalul speciilor de organisme vii alături de care călătorim în Univers la bordul navei Terra. Insectele intervin în viaţa noastră, atât în sens pozitiv (este suficient să ne gândim la miere şi la mătase) cât şi negativ (multe specii de insecte transmit boli sau produc daune culturilor, pădurilor, produselor depozitate etc).
Care este cel mai fascinant lucru pe care l-aţi descoperit până acum despre viaţa insectelor? Comportamentul insectelor este, fără nici o îndoială, unul dintre domeniile de studiu cele mai interesante. Cu toate că au o viaţă destul de scurtă, multe insecte au comportamente extrem de elaborate de selecţie a partenerilor de împerechere (uneori vorbim chiar de dansuri nupţiale), de apărare colectivă sau organizare socială (termitele, furnicile, albinele etc).

image2.jpegLa muzeul Antipa, unde lucraţi, este o expoziţie cu fluturi vii. De unde vin aceşti fluturi? Cum au fost prinşi? Sunt crescuţi în captivitate? Cum i-aţi “convins” să vină la muzeu? Şi cum îi îngrijiţi acolo? Ce se întâmplă cu ei după ce se vor termina expoziţiile?

Exemplarele provin din zone tropicale extrem de îndepărtate (geografic vorbind) de ţara noastră. Acolo există adevărate ferme în care se cresc în captivitate omizi ale unor specii de fluturi relativ comuni în regiunile tropicale. După ce are loc împuparea, crisalidele sunt recoltate, ambalate şi expediate prin curier furnizorului care, după o triere prealabilă, ne expediază nouă materialul. Ajunse la noi, crisalidele sunt puse într-o cameră specială, în care este posibilă controlarea temperaturii şi umidităţii. Aici are loc finalizarea stadiului de pupă şi emergenţa fluturilor adulţi. În funcţie de specie, fluturii trăiesc în sera în care este organizată expoziţia o anumită perioadă, după care mor. Din această cauză, periodic sunt aduse transporturi cu pupe, fluturii astfel rezultaţi înlocuindu-i pe cei morţi.

image.jpegCum se realizează o colecţie entomologică? Dacă aş vrea să fac şi eu una în vacanţă, ce ar trebui să ştiu, ce ustensile ar trebui să am?

Mai întâi, insectele trebuie capturate şi omorâte. Colectarea insectelor se realizează cu o mare varietate de metode. Se pot folosi capcane din cele mai diverse şi deja cunoscutul fileu entomologic – plasa de prins insecte. Odata capturate, insectele sunt omorâte în borcane în care se introduc substanţe speciale (cloroform, eter acetic, etc), apoi montate pe ace speciale şi etalate. Pentru montare şi etalare exista mai multe reguli care să respecte atât criterii ştiinţifice, cât şi estetice. În final, materialul trebuie etichetat şi păstrat în cutii speciale, pentru a putea fi conservat pe termen cât mai lung. Pentru toate aceste operaţii ai nevoie de un instrumentar special.

Care este povestea colecţiilor de insecte din muzeul Antipa?

Povestea  colecţiilor de insecte din patrimoniul Muzeului „Grigore Antipa”  incepe din a doua jumătate a secolului XIX. Odată cu mutarea muzeului în clădirea aflată în Piaţa Victoriei, la începutul secolului XX, au aparut şi primele eforturi de organizare a acestor colecţii. În primii ani ai secolului XX, pe langa achiziţionarea unui lot de insecte din fauna mondiala, încep să se constituie colecţii din principalele ordine de insecte: lepidoptere, coleoptere, heteroptere, hymenoptere şi diptere. De atunci, aceste colecţii s-au dezvoltat şi s-au diversificat permanent, prin valorificarea materialului colectat de specialiştii muzeului, prin achiziţii şi prin donaţii.

image3.jpegSpuneţi-ne câteva curiozităţi entomologice…

Lumea insectelor este deosebit de interesantă, ea ne poate oferi o multime de date inedite. Este suficient să amintim performanţele deosebite de care sunt capabile aceste vieţuitoare. Astfel, un purice poate sări în înălţime până la 18 cm şi în lungime până la 33 cm. Aceste performanţe, raportate la dimensiunile corpului, fac din această insectă unul dintre cei mai buni săritori din lumea animală. Dacă oamenii ar avea aceleaşi abilităţi în domeniul săriturilor, ar putea sări cu uşurinţă circa 90 m în lungime şi la aproape 50 m înălţime!

Dacă aş vrea să devin şi eu entomolog când mă fac mare, ce ar trebui să fac/ studiez?

Cei interesaţi de entomologie ar trebui, în primul rând, să studieze biologia şi să se specializeze apoi în studiul insectelor. Cei pasionaţi de entomologia aplicată, ar trebui să se orienteze către studii de agronomie, silvicultură, zootehnie sau medicină veterinară, după caz. Evident, ca şi în alte domenii, şi aici este nevoie de o doză importantă de pasiune pentru a putea construi o carieră de succes.