Lumea de sub talpa pantofului

Interviu de Victoria Pătraşcu

”Visam să am un microscop pentru a observa infinitul mic și un telescop pentru infinitul mare.”

Anastassia Elias este pictoriță, graficiană și artizană franceză, aproape necunoscută în România. Deși pictează cu talent, face ilustrație de carte și chiar animație, Anastassia Elias a devenit cunoscută și iubită pentru decupajele pe care le face în tuburile de hârtie igienică. Talentul cu care a reușit să construiască lumi fermecate într-un modest tub de hâtrie a făcut ca  Anastassia să fie aleasă să facă parte din antologia ”Paper Secret”, o antologie care reunește cei mai importanți șaizeci de artiști care lucrează cu hârtie.

Un interviu în exclusivitate, marca Fabulafia

Fabulafia : Anastassia Elias, îți mulțumesc că ai acceptat să răspunzi la întrebările revistei noastre. După cum știi, suntem interesați de universurile mici. Am ales această temă pentru că, adesea, copiii, cu privirea lor proaspătă și curioasă, descoperă în jurul lor lucruri care nouă, oamenilor mari, ne scapă. Universul întreg are pentru copii alte culori și alte dimensiuni față de cel în care ne ducem traiul noi, adulții obosiți de zbuciumul zilelor. Cum ți-a venit ideea de a construi o lume într-un tub de hârtie igienică? Povestește-ne câte ceva despre cum a pornit totul.

A.E: Totul a pornit dintr-o joacă. Mă amuz uneori schimbând destinația obiectelor, îmi place să dau o nouă viață materialelor reciclabile. Într-o zi, privirea mi-a căzut pe un tub de hârtie igienică. M-am gândit ce aș putea face cu el și, așa, aproape pe nesimțite, am început seria ”Rulourilor”.

Ca să construiesc minusculele siluete din interior, le-am decupat cu o forfecuță de manichiură și un cutter dintr-o hârtie de aceeași culoare. În felul ăsta, cel care privește are iluzia că personajele chiar fac parte din tub. Munca este migăloasă pentru că lucrez cu pensetă. Cu grijă, ca să pun fiecare personaj la locul lui.

Fabulafia: Ce reprezintă scenele din tuburile tale?

A.E. : Lumea ascunsă în tuburile mele este inspirată de viața de zi cu zi, de oamenii care mă înconjoară, de oarașele pe care le vizitez, de filmele pe care le văd...Cum s-ar zice, mă inspiră tot ceea ce mă înconjoară.

Zi de zi, alegem același drum pentru a ne duce la școală sau la serviciu, facem aceleași gesturi atunci când ne pregătim micul dejun sau când ne aranjăm manualele în ghiozdan. Aceste gesturi de fiecare zi trec adesea fără să le băgăm de seamă. Dar tocmai acestea sunt cele care ne compun viața. Tocmai de asta am hotărât să pun pe un piedestal, să scot din uitare,  întâmplările cărora nu le acordă nimeni importanță și să arăt tuturor că viața de zi cu zi nu este plictisitoare, ci plină de farmec. Pentru restul muncii mele, cred că POVESTE ar fi cuvântul cheie pentru că operele mele chiar spun, fiecare în parte, câte o poveste. Vreau să povestesc despre frumusețea lucrurilor simple. Uneori într-un fel sentimental, alteori ironic, zeflemitor.

Fabulafia: Anastassia, ai înfățișat în tuburile tale tot felul de lucruri: oameni obișnuiți, meserii, animale, personaje din filme, lumi dispărute, ca cea a dinozaurilor. Ce m-a mirat a fost puterea unor simple bucățele de hârtie de a transmite emoție. Am avut senzația că acele personaje trăiesc cu adevărat în acel tub și că, probabil, noaptea prind viață. Cum ai reușit să faci asta, ținând cont de spațiul redus?

A.E.: Cum mi se întâmplă de cele mai multe ori, am realizat primul tub într-o noapte. De îndată ce l-am terminat, l-am îndreptat spre lampa de birou și am descoperit înăuntru un joc de umbre. Lumina care trecea prin tub producea niște efecte la care nu mă gândisem. Din acel moment, de fiecare dată când construiesc un tub, am grijă ca elementele din el să nu se suprapună unele peste astfel încât scenele să capete cât mai multă lumină

Fabulafia: Ai personaje favorite?

A.E: Nu, nu am personaje preferate, dar am forme preferate. Cu cât sunt mai mici obiectele care compun scenele, cu atât mai bine. Obiectele mici sunt cele mai spectaculoase: ramurile copacilor, un stol de păsări, un element de arhitectură....Se întâmplă, adesea, să renunț la o idee dacă îmi dau seama că obiectele pe care le-aș decupa ar fi prea masive și fără detalii interesante. Printre tuburile create sunt totuși cîteva preferate cum ar fi ruloul dublu ”Marele Nord” sau ”Minerii”. În acesta din urmă, minerii sapă în stânca unei galerii subterane. Un tub de hârtie are adâncime și devine un fel de mină în miniatură. El reprezintă locul perfect pentru această scenă. ”Minerii” este poate singurul tub din colecția mea în care lumea dinăuntru nu este îngrădită de cadrul cilindric al tubului.

Fabulafia: Anastassia Elias, de ce tuburi și nu o cutie de pantofi?

A.E.: Ca artist, îmi place variația. Așa am impresia că nu mă repet și nu mă plictisesc. Tuburile nu au nimic special în sine, ele fac parte dintre acele obiecte neobișnuite pe care am vrut să le folosesc într-un fel artistic, cum au fost și CD-urile vechi, foliile de medicamente sau bucățile de pâine prăjită...Va veni și rândul cutiilor de pantofi, sunt sigură.

Fabulafia: Tuburile de hârtie sunt un material reciclabil. Dincolo de munca artistului, a fost și un manifest ecologic, o încercare de a atrage atenția asupra necesității de a apăra natura și de a folosi cu măsură resursele pe care le avem?

A.E. Protejarea naturii, reducerea poluării și a deșeurilor sunt niște subiecte importante pentru mine. Sunt fericită că tuburile mele transmit acest mesaj. De obicei nu sunt preocupată să transmit prin operele mele o idee anume. De cele mai multe ori este inutil. Fiecare înțelege în funcție de experiența personală. Încerc mai degrabă ca, prin ceea ce creez, să transmit emoție. Însă este clar că felul meu de a gândi și sensibilitatea se imprimă în operele mele.

Fabulafia: Vă aduceți aminte cu plăcere de copilărie? Cum a fost copilăria unui artist care construiește lumi în tuburi de hârtie?

A.E.: Din zilele senine ale copilăriei îmi aduc aminte că stăteam puțin în casă. Mă jucam cu prietenii mei mai mult pe afară, alergam peste tot, exploram împrejurimile cu bicicleta. Am crescut la țară. Peisajele care mă înconjurau erau formate din câmpuri și tufișuri și, un pic, din orasul unde mergeam la școală. Acasă, jocurile mele erau mai liniștite decât ale copiilor de azi. Adoram, de exemplu, jocurile de construcție. Mi-am construit singură o casă de păpuși într-o mare cutie de carton. Mobilierul era făcut tot de mine: o bucată de aluminiu devenea o oglindă, cutiile de chibrituri deveneau dulăpioare. După ce casa a fost gata, nu m-am mai jucat niciodată cu ea. Ceea ce-mi plăcuse fusese să o construiesc.

Ca toți ceilalți copii, desenam, citeam, ascultam muzică. Aveam și o grămadă de colecții: cărți poștale, pietricele, timbre, plante uscate.

Visam să am un microscop pentru a observa infinitul mic și un telescop pentru infinitul mare.

Fabulafia :Foarte mulți părinți își îndeamnă copiii să renunțe la talentele lor artistice pentru a se îndrepta către meserii mai eficiente. Care ar fi sfatul tău pentru micii artiști, pentru copiii care ar vrea să meargă pe această cale?

A.E. :Nu cred că exagerez atunci când spun că toți copiii desenează. Apoi, ei cresc și doar o mică parte dintre ei continuă să mai deseneze. Ceilalți renunță pentru că nu le mai place ceea ce fac și li se spune că desenele lor sunt urâte. Cred că este bine să fii exigent cu tine însuți, dar asta nu-i un motiv să abandonezi desenul sau oricare activitate artistică.

E adevărat că unii artiști au o mare ușurință să reprezinte lucrurile așa cum sunt. Să înfățișeze perfect lumea înconjurătoare. Dar sunt și alții care găsesc alte căi prin care se exprimă. Important, cred eu, este să-ți exprimi propriile idei și sentimente. Și mai trebuie să înveți și să muncești pentru a reuși.

Așadar, sfatul pe care i l-aș da unui copil talentat ar fi să nu se descurajeze și să aleagă tehnica artistică cea mai potrivită pentru el : dacă nu e desenul, poate că este mozaicul sau sculptura în lemn. Și, dacă nicio tehnică existentă nu i se potrivește, nu mai rămâne decât să inventeze una nouă !

Fabulafia : Trăim într-o lume agitată, strălucitoare și foarte zgomotoasă. Crezi că lumile mici sunt importante ?

A.E. :Lumea noastră care ni se pare atât de mare este minusculă dacă ne gândim la imensitatea universului. Nu înseamnă că, dacă ceva este mic, ește automat și lipsit de importanță. De ce este important ? Nu știu. Poate pentru că ne face să ne oprim pentru o secundă pentru a vedea ce se întâmplă sub talpa pantofului.