Primul Punct se întreabă
Poveste de Iulia iordan, Ilustrații de Kürti Andrea
Primul Punct și Al Doilea Punct au trăit în căsuța lor toată iarna. Marea de Linii fusese transformată de mai multe ori, peste noapte, din nou în Marea de Alb, ceea ce le-a fermecat și le-a pus la joacă tot de atâtea ori. Dar, spre sfârșitul iernii, Primul Punct parcă nu mai avea astâmpăr. Citiseră multe povești în serile reci, lângă foc, însă lui îi rămăsese gândul la una singură. Din când în când, scotea cartea din raft și o răsfoia fascinat: se numea Drumul-curcubeu.
Într-o zi, după ce mai citi o dată povestea preferată, Primul Punct își luă inima-n dinți și îi povesti prietenului său despre lucrurile care îl frământau. Albul și negrul nu îi mai ajungeau, ar fi vrut să vadă și alte culori, dar, mai mult decât atât, voia să știe câte culori există.
— Te voi însoți în lumea largă să aflăm împreună! spuse Al Doilea Punct.
Cu gândul cel nou, cei doi porniră așadar la drum. Săriră din Marea de Linii direct pe paleta cu culori a artistului, unde numărară nu mai puțin de 26 (poate chiar 27 sau 28) de culori diferite. Însă artistul nu era în atelier să îl poată întreba câte culori există pe lume. Dincolo de fereastră era grădina cu flori. Încercară să numere culorile, însă erau prea multe. Întrebară apoi florile, gâzele, păsările, dar fiecare avea o altă socoteală. Laleaua le spuse că există 37 de culori, fluturele 97, bufnița 57, sticletele 168.
În cele din urmă, dezamăgiți, se așezară pe frunza cea mai de sus a copacului din curte.
— Cine ar putea oare ști câte culori sunt pe lume? — Poate oamenii ne pot ajuta, spuse atunci Al Doilea Punct.
Și porniră de-acolo spre oraș. Trecură peste case și blocuri, străzi și parcuri și se opriră în cele din urmă la o fereastră, dincolo de care un scriitor căuta cuvinte pentru noua lui poveste.
— Câte culori există? întrebară punctele.
— Nu știu. Eu nu le număr, eu le inventez. Fără o ușă vopsită în verlet pal nu aș fi putut să scriu ultimul capitol.
La o altă fereastră un filosof privea în depărtare:
— Câte culori există? întrebară punctele.
— Oare culorile chiar există?
Mai departe, un zugrav vopsea pereții unei camere:
— Câte culori există?
— Eu știu câteva mii de culori, dar cei care locuiesc aici
văd mult mai puține. Mi-au cerut să vopsesc peretele
ăsta a treia oară.
Plecară mai departe prin oraș și se opriră pe o băncuță
într-un parc. Auziră de departe:
— Mami, am numărat 146 de culori de când m-am trezit!
Fetița și mămica trecură mai departe, fără să le observe
pe cele două puncte. Un bătrânel se așeză alături.
— Câte culori există? întrebară punctele.
— În tinerețe am studiat matematica. Am încercat de multe ori să calculez câte culori există pe lume, dar nu mi-a ieșit de fiecare dată la fel. Ultima dată ajunsesem la 99 897 687 903. Dar, ce folos?! Dintre toate acestea, am reușit să văd mult mai puține. Poate vă ajută prietenul meu fizician. Haideți la el în laborator!
Cele două puncte îl urmară pe bătrânel într-o casă cu ferestre mari, unde un alt bătrânel privea un curcubeu printr-o sferă de sticlă așezată în dreptul luminii.
— Câte culori există? întrebară punctele.
— Nu știu. Nu mă mai ocup de problema asta. Acum studiez culorile imposibile.
Primul Punct privi atunci lumina soarelui prin geamul laboratorului. Părea să se desfacă într-o infinitate de culori, imposibil de numărat. Al Doilea Punct zâmbi și îi spuse prietenului său:
— Așa cred și eu. Hai să ne întoarcem acasă!
– Va urma –
Pornind de la răspunsurile personajelor din noua poveste despre cele Două Puncte, poți face o cercetare asupra teoriilor științifice referitoare la culorile spectrului solar. Să ne dai de veste despre concluziile tale!
|
