Interviu cu alpinistul ALEX GĂVAN
„Cu cât mai mare visul, pe atât de mari şi dificultăţile”

realizat de Adina Rosetti

Am vrut să stau de vorbă cu un alpinist tocmai pentru că eu nu am mai fost de foaaarte multă vreme pe munte, cam de când eram copil, aşa că nu ştiu prea multe despre asta. Dar îmi imaginez că senzaţia de a te afla pe vârful unui munte, după un drum lung şi anevoios, trebuie să fie incredibil de frumoasă. Alex Găvan (33 ani), alpinist de altitudine, ne confirmă. Când avea 24 de ani, Alex a devenit cel mai tânăr alpinist român care a reuşit ascensiunea unui munte înalt de peste 8.000 m. A urcat pe şase „optmiari” până acum, fără a folosi mască de oxigen, şi nu se opreşte aici. De aceea m-am gândit că este persoana cea mai potrivită care să ne povestească despre călătorii şi cum să te pregăteşti pentru ele, despre cum să înfrunţi primejdiile pe munte, despre curaj şi perseverenţa de a-ţi urma visele.

Dragă Alex, ce este şi ce face un alpinist?
Un alpinist este, mai întâi de toate, un om care iubeşte şi protejează munţii şi natura şi care caută mereu să se autodepăşească. Un alpinist, împreună cu partenerul sau de coardă, face ascensiuni dificile în munţii din România sau în locuri îndepărtate precum munţii Himalaya. Escaladează pereţi de gheaţă sau de stâncă, folosind echipament special pentru înaintare şi asigurare, cum ar fi pioleti, colţari, carabiniere, nuci, friend-uri, ham sau cască.

Care este cel mai înalt punct în care ai ajuns şi cum a fost ascensiunea până acolo?
Cel mai înalt punct pe care l-am atins, 8.453 m, a fost vârful muntelui Makalu, al cincilea din lume. El se află în munţii Himalaya, la graniţa dintre Nepal şi Tibet. Am fost primul român care l-a urcat. Aerul era atât de rarefiat, iar eu eram atât de obosit, încât atunci când am ajuns acolo sus, în filmuleţul pe care l-am făcut, am greşit atât ziua, cât şi anul: am spus 10 mai 2007, în loc de 12 mai 2008. Convinge-te urmărind clipul de mai jos:

Cum se pregăteşte un alpinist pentru o expediţie?
Cheia este să fii mereu constant şi consecvent în ceea ce faci. Nu este suficient să te antrenezi doar în week-end, aşa cum nu e suficient să îţi faci temele doar cinci minute în fiecare zi. Trebuie să te antrenezi în fiecare zi, cam 5 sau 6 zile pe săptămână, pentru a ajunge să fii în formă fizică maximă atunci când porneşti în expediţie. De asemenea, trebuie să îţi antrenezi psihicul pentru a nu ceda în situaţii limită şi să ai grijă la ceea ce mănânci: cartofii prăjiţi, deşi sunt delicioşi, nu sunt cei mai potriviţi pentru a te ajuta să faci performanţă. În schimb, împrieteneşte-te cu cât mai multe legume şi fructe. Nu uită să bei apă suficientă, mai puţin sucuri. Odihneşte-te pe măsura efortului pe care îl faci.

Ce simţi când tocmai ai ajuns pe un nou vârf?
Ai o senzaţie de nedescris. Mai bună decât orice altceva. Vezi aici la ce mă refer:

Dacă aş vrea să devin şi eu alpinist(ă), ce ar trebui să fac, de unde ar trebui să încep?
Dacă ţi-ai pus deja întrebările astea înseamnă că, într-un fel, primul pas l-ai şi făcut. Al doilea pas este să te iniţiezi în tainele căţăratului alături de cineva cu experienţă, iar prietenii mei de la sala de escaladă Vertical Spirit, acolo unde mă antrenez şi eu de altfel, au nişte cursuri pregătite special pentru tine (detalii aici). Dacă nu ai acces la o sală de căţărat, caută pe cineva în care ai încredere şi despre care ştii că merge pe munte de multă vreme şi roagă-l să te ia şi pe tine data viitoare într-o drumeţie de iniţiere. Prietenul meu Matei, de exemplu, alături de care am mers pe munte ani întregi (am şi urcat împreună vârful Mont Blanc de 4.810 m în 2005), organizează drumeţii pe munte de două zile pentru copii şi părinţi. Dacă apuci să mergi cu el o dată, o să te îndrăgosteşti de munte definitiv. Îl găseşti la www.himalayatravel.ro. De asemenea, citeşte tot ceea ce îţi pică în mână legat de expediţii montane, explorări şi exploratori. Un abonament la revista Terra Magazin (eu o citeam de mic, am acasă aproape toată colecţia; www.terramagazin.ro) este ceva ce sigur te va inspira. De aici începe totul… de la a avea mereu o mare curiozitate, şi de a rămâne curios pe tot parcursul vieţii tale, chiar şi atunci când vei creşte mare. Nu înceta să te entuziasmezi când este vorba de prilejuri minunate şi da, „bucură-te ca un copil”, cum se spune :)

Ce te-au învăţat toate călătoriile în care ai fost?
Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat este că nimic, dar absolut nimic din ceea ce îmi propun, nu este imposibil. Dar trebuie ca mai întâi să ai un vis, chiar dacă el pare de neatins. Cheia este că dincolo de a visa (esenţial în prima fază), să şi acţionezi apoi şi să te străduieşti suficient până acel vis va deveni realitate. Iar atâta timp cât visul îţi vine din interiorul tău şi simţi cum te înflăcărezi de fiecare dată când te gândeşti la el, să nu renunţi. Niciodată. Crede-mă, eşti pe drumul cel bun. Dar fii pregătit să întâmpini şi dificultăţi pe măsură: cu cât mai mare visul, pe atât de mari şi dificultăţile. Nu le privi ca pe ceva negativ, ci înfruntă-le cu încredere, pentru că dacă îţi ţii mintea îndeajuns de deschisă, ele sunt cele care, de fapt, te vor învăța cel mai mult despre cum să îţi atingi visul. Eu, de exemplu, ca să urc cu succes 6 vârfuri fără oxigen suplimentar în Himalaya, a trebuit să încerc nu mai puţin de 14 ori.

Ai fost vreodată aproape de moarte? Care a fost cel mai periculos moment pe care l-ai trăit?
În 2013 a trebuit să petrec o noapte întreagă la aproape 8.000 m, sub cerul liber, în viscol. După ce am urcat, tot în premieră pentru România, vârful Shishapangma de 8.027 m, din Tibet, întâmplarea a fost să mă separ de colegii mei şi să nu îmi mai găsesc drumul de întoarcere. Nu foloseam nici de data asta masca de oxigen, pentru că consider acest lucru că fiind o formă de a trişa, un gest lipsit de sportivitate. A trebuit să mă lupt toată noaptea pentru viaţa mea, ca să nu îngheţ şi, în acelaşi timp, să evit a face edem pulmonar sau cerebral, nişte afecţiuni care la acea altitudine se dovedesc a fi fatale, de cele mai multe ori. La un moment dat am avut şi un prieten imaginar, căruia în acele momente nu i-am contestat nicio clipă existenţa. Tot ce îmi trecea prin minte atunci era că eu trebuie să rămân în viaţă pentru a avea grijă de el. Cred că gândul asta a fost unul din motivele pentru care am supravieţuit.

Unde visezi să ajungi mai departe?
Visez să pot ajuta cât mai mulţi copii din Nepal să poată merge iar la şcoală, pentru că acum peste un milion de elevi din acea ţară nu îşi mai pot continuă studiile: mai mult de 5.000 de şcoli au fost distruse de cutremurul din aprilie. După ce am supravieţuit avalanşei de pe muntele Everest ce a urmat acelui cutremur puternic, am hotărât să lansez campania umanitară “Bucurie pentru Nepal” (citeste totul despre asta pe www.alexgavan.ro/nepal ). Cred că este important să dăm şi noi o mână de ajutor, chiar dacă acei oameni sunt din altă ţară şi vorbesc o altă limbă. Compasiunea nu trebuie să cunoască graniţe. Uite aici povestea mea, în acest scurt film de animaţie:

Trei lucruri pe care trebuie să le ai la tine atunci când mergi pe munte:
Prudenţă, respectul faţă de munte şi un prieten de încredere. Şi al patrulea, care nu e niciodată negociabil: echipamentul potrivit.