Mereu acolo

Poveste de Ariana Mocanu
(clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială "Ştefan cel Mare", Bistriţa)
ilustrată de Nura El-Sayed

Mă uit peste caietele mele vechi. Când mă uit la scrisul meu de când eram micuță, parcă-mi vad mânuța tremurând peste pagina trecutului.

O să vă spun un secret, dar să nu-l mai ziceți nimănui! Noi, copiii, ne-am săturat să trăim într-o lume plină de problemele, obiceiurile și seriozitatea adulților, așa că ne-am creat țara noastră, o țară secretă. Dacă vă întrebați cum ajungeti acolo, răspunsul e simplu. Când apare curcubeul, te uiți atent la el și zici "Curcubeu multicolor, du-mă în țara copiilor!". Țara noastră are șapte orașe: Roșu, Oranj, Galben, Verde, Albastru, Indigo și Violet. Eu sunt locuitor al orașului Albastru, dar vizitez des si orasul Verde.

Chiar acum am ajuns în parcul din oraș. Aici se ține un mare concurs de talente, iar eu fac parte din juriu, alături de Lili Zâmbăreața, Max Mâini-Jucăușe și marea vedetă, Dinu Soare-Auriu. Au fost sute de talente jucăușe, dar cei mai zburdalnici și speciali au ajuns în marea finală. Marele câștigător a fost un băiețel care se juca de-a prinselea cu un delfin în timp ce un purice făcea acrobații pe nasul lui.

Când am ajuns la petrecere, totul era liniștit și frumos până când m-am înscris la concursul de dans organizat de Dinu Soare-Auriu. Pe afiș scria doar "Concurs de dans", dar lucrurile au început să se schimbe când ne-a pus să extragem câte o costumație ciudată. Eu am primit niște ochelari iepuraș și un costumaș de elf. După un minut am fost anunțați că trebuie să dansăm cu totii acoperiti de frişcă. A fost o nebunie și o distracție mai mare decât cea mai mare balenă din cel mai mare ocean. Băiețelul care a primit o umbrelă a pus frișcă pe ea și a învârtit-o până când frișca a ajuns pe tavan. Dintr-odată, tavanul a dispărut și infinitatea cerului nopții a acoperit întreg spațiul. Gândul mi-a zburat la stele, simţeam că pot zbura și eu cu ele. Era minunea, era veselia, era magia și euforia, era emoția, era credința, care împreună dansau cu speranța, formând copilăria.

Și, ca o ultimă întâmplare, vreau să vă povestesc despre o discuție pe care am avut-o cu o prietenă din orașul Oranj. A zis că a inventat un dispozitiv prin care poate vedea dacă un om este copil şi dacă are vârsta de până la optsprezece ani ca să poată intra în Țara Copiilor. Aparatul a sunat insistent când era lângă un bătrânel vesel, ceea ce însemna că avea un suflet de copil. În prima fază a crezut că aparatul era defect, dar și-a dat seama că aparatul detecta toți oameni cu suflet de copil. De atunci se primesc în orașul ei toți aceşti oameni și speră să se primească în toată țara.

Când mă uit la scrisul meu de când eram micuța, parcă-mi văd mânuța tremurând peste pagina trecutului.

Am deschis de ceva timp ochii, dar eu sunt mereu acolo.

Povestea "Mereu acolo" a câștigat premiul I la Concursul ”Poveștile Copilăriei”,
organizat de Biblioteca Județeană Bistrița , Bistrița Năsăud