Întâmplare cu Î din I

O poveste de Laura Grűnberg, ilustrată de Cristiana Radu

Vreau să îl pârăsc pe băiatul meu. Are un obicei tare obositor. Nu  se scoală până când nu îi spun o poveste. Da. Ați citit bine. Nu se scoală fără povești, că de adormit, adoarme ușor. Problema este că  nici nu vrea să îi spun orice fel de poveste. Nici să nu audă de ”Cenușăreasa”, ”Muc cel mic”, ”Capra cu trei iezi”  sau ”Harap Alb”.  Nu. El vrea povești la comandă, cu tot felul de cuvinte pe care mi le dă. ”Hai, Matei, scoală-te” îi spun în fiecare dimineață. ”Doar dacă îmi spui una cu…” îmi zice el, după care îmi trântește câte un cuvânt care îi vine în minte. Odată mi-a cerut să îi spun o poveste cu NAS. Altă dată una cu un SMS. Dacă vrea să doarmă mai mult, îmi dă teme și mai grele. Într-o dimineața, mi-a cerut, de exemplu, una cu….ASPIRAȚII.

Astăzi am avut una dintre cele mai grele teme. Mi-a cerut să îi spun o poveste cu ”Î din I”. Avea și extemporal la matematică la prima oră, așa că a trebuit, foarte pe fugă, să inventez ceva: Iată ce am încropit:

Nu cu mult timp în urmă, în România, se povestește că a fost un moment foarte neplăcut pentru oameni în ceea ce privește comunicarea dintre ei. Au apărut mari probleme cu scrisul, cititul și vorbitul.  Țara a trecut printr-un adevărat moment de cumpănă.  Necazurile au început într-o zi care părea să fie una ca oricare alta, în care toate păreau la locul lor.  Numai că, în acea zi, brusc, a dispărut inexplicabil litera î din i din alfabet.

Inițial, nimeni nu a considerat că acest lucru va produce mari probleme locuitorilor.  Toți au crezut că se putea trăi bine mersi și fără litera asta, una printre multe altele din alfabet. Ce mare scofală! Nu părea o mare tragedie dacă "între" devenea "ntre", "întotdeauna" era acum "ntotdeauna", "întrunire"-"ntrunire", "în"-"n", "împins"-"mpins", "îndoială"-"ndoială"… Se putea scrie sau citi și așa, fără mari bătăi de cap, și-au spus, în prima fază, majoritatea locuitorilor.  Un pic mai greu era poate cu vorbitul.

Cu toate acestea, situația s-a dovedit a fi mult mai complicată.  La scurt timp după dispariția misterioasă a literei î lucrurile s-au complicat. Cuvintele fără î la începutul lor au dispărut încetul cu încetul din vocabular. Oamenii nu le înțelegeau, de fapt, pe cele fără î, nu le plăceau deloc, le evitau, nu le mai foloseau, astfel încât, curând, le uitau. Unul după altul, au dispărut din vocabular și din vorbire  cuvinte precum: încremenit, Întorsura Buzăului, încovoiat, înapoiat, într-adevăr.

Chiar și așa stând lucrurile, oamenii tot nu s-au speriat foarte tare.  Se putea trăi, și-au spus ei, și fără "întruniri", "întindere", "împuternicire", "încropi", "înnoda". Nu mai spuneau "încăpere", ci "cameră". În loc de "încărcat" foloseau acum cuvântul "plin", în loc de "îndată" spuneau "imediat", iar "fără lumină" luă locul cuvântului "întuneric". Mai greu a fost cu îngerul păzitor al fiecărui copil, care a dispărut, ceea ce a fost foarte trist pentru cei mici. Greu a fost și fără ”între”,  un cuvânt care le dădea multă siguranță copiilor și animalelor când ieșeau la plimbare și mergeau mereu doar între mama și tata sau între stăpâni, simțindu-se în deplină siguranță.

Dar lucrul cel mai grav care s-a întâmplat este că, din cauza dispariției î-ului din i din alfabet, nu se mai putea, în curând, începe absolut nimic. Din simplu motiv că lipsea o singură literă din alfabet, viața, pur și simplu, se oprise în loc. Nimic nu se mai întâmpla, pentru că nimic nu mai putea începe, deoarece nu avea cum să înceapă ceva căci nu era litera î care să dea sens începutului. "Nceput" era de neacceptat pentru locuitorii României.  A venit momentul în care oamenii și-au dat seama că e posibil ca viețile lor să se oprească în loc. Vă dați seama! Toți ceilalți oameni din alte țări, care aveau începuturi pe limba lor (beginning, commencement, anfang, entrada),  trăiau bine mersi, treceau prin tot felul de experiențe, mâncau, se distrau, munceau, iubeau, mureau, iar în România totul rămăsese pe loc, totul era așa cum fusese. Nimic nu mai începea, nici  ziua, nici noaptea, nici școala (asta nu ar fi fost o mare problemă) dar nici vacanța. Tot ceea ce începuse, se sfârșise încetul cu încetul și nimic nou nu mai începea... Lumea din România dispărea, se stingea încetul cu încetul, pentru simplul fapt că î-ul din i dispăruse.

Specialiștii în comunicare au încercat să  promoveze puternic cuvântul ”start” pentru a fi folosit ca înlocuitor al imposibilului ”început”. Au reușit doar să relanseze probele de atletism și ciclism, unde se dădea start la începerea competiției. În rest, cum puteai să... dai start (adică să începi) ceva, o zi nouă, o altă viață? Cum să spui ”hai să dăm start relației noastre”? Era caraghios.

Specialiștii în limbă română s-au adunat și ei să discutate despre această criză majoră. Au hotărât să propună renunțarea la limba maternă, româna, și adoptarea englezei sau chiar a limbii esperando (limbi care nu aveau această literă iresponsabilă în alfabet) pentru scris și citit.  S-a dovedit că nici asta nu era o soluție. Problema a fost, însă, cu gânditul. Cum să gândești în altă limbă? Cum să iubești în altă limbă? Fiecare țară trebuie să trăiască pe limba ei și nu poate supraviețui forțând locuitorii să gândească, să simtă, în alte limbi.  Era evident că nu poți gândi în altă limbă decât cea natală, deci nici nu poți începe ceva. Englezii cu "begin"-urile lor, românii cu "începuturile" lor care nu mai puteau începe.

Au propus atunci să fie înlocuit î din i cu â din a, așa cum, de fapt, se și întâmplase nu de mult cu î-ul din interiorul cuvintelor. Erau conștienți că asta va stârni o și mai mare dușmănie între î și â așa cum, la vremea respectivă, când s-a hotărât schimbarea, s-au certat mult timp susținătorii scrierii cu î sau cu â.  Astfel, au decis să fie introduse cuvintele "ânceput", "ânnorat", "âncrezut", "ânfumurat", "ântre", etc.  În fond, atât î cât și â se citeau la fel, se pronunțau la fel, doar se scriau diferit. Populația, cu tot pericolul care exista de stat pe loc, nu a putut accepta varianta asta. Cu toate că era în joc cititul, scrisul și viața lor, majoritatea a refuzat această soluție, considerând-o un compromis și o lipsă de respect pentru î din i, de soarta căruia nimeni nu se preocupa. Toți doreau să îl înlocuiască, dar nimeni nu se întreba: oare ce s-a întâmplat de fapt cu el (sau ea)? Nu recunoșteau cuvintele care începeau cu â, refuzau să le scrie și, deci, și să le trăiască. Pentru majoritatea, un început nu putea fi cu adevărat început dacă era "ânceput".  "Ânceput" nu este "început". Este altceva și lumea nu era pregătită pentru așa ceva.

Atunci, au decis la un moment dat, din solidaritate cu bietul î din i, să renunțe cu totul la alfabet, la scris, la citit. Copiii chiar s-au bucurat, căci, dacă deveneau analfabeți, nu mai puteau face greșelile de gramatică pentru care erau mereu certați de profesori și de părinți. Nu mai erau nevoiți să scrie tot felul de exerciții încuietoare cu ”sau s-au dus sau nu s-au dus”, nu mai trebuia să scrie pagini întregi cu fiecare literă caligrafiată de mână, cu toate că ei vor folosi mai ales computerul, și nu scrisul de mână. Dar nici soluția asta nu a dat roade. Timpul nu putea fi dat înapoi. Cum să trăiești în secolul 21 fără cuvinte, cărți, facebook, sms-uri? Cum să comunici doar prin semne, prin sunete de tobe sau mai știu eu ce? Cum să nu scrie mamele bilețele copiilor cu ce au de făcut sau băieții bilețele de amor fetelor?

Singura soluție era să îl găsească cât mai rapid pe î din i. Trebuia găsit cu orice preț. Dar, ca să îl cauți, trebuia să începi de undeva și asta nu era posibil… pentru că nimic nu putea începe, pentru că nu era î…un cerc vicios din care nu reușeau să iasă.

Matei s-a trezit.
    - Și unde, mă rog, dispăruse  î-ul  acesta din i?
    - Îți spun dacă te scoli și ești la masă în cinci minute.

Matei  a venit somnoros la masă.
    - Ei bine, unde era î-ul?
    - La tine în ghizdan, i-am spus eu.
    - Hai, măi, mamă…
    - Du-te și vezi dacă nu mă crezi.

Matei s-a sculat de la masă bombănind și, neîncrezător, și-a deschis ghiozdanul. Brusc, ceva ca un jet de aer l-a lovit peste față. Cu ochii intredeschiși, a apucat ,totuși, să vadă ce era. Zeci de î-uri din i mici și mari țâșneau din ghiozdanul lui, ca dintr-o stropitoare, și zbugheau către fereastra deschisă. A băgat mâna în ghiozdan și a simțit în palmă alte câteva litere mai micuțe care nu reușiseră încă să evadeze și, speriate, s-au ascuns în caietele lui. A deschis unul la întâmplare. Pe pagina respectivă se putea citi: ”În întunericul serii... ”. Deci, totul revenise la normal. ”Slavă Domnului!” și-a spus Matei, pregătindu-se să plece la școală.